Dacia Romana
Cucerirea Daciei de către romani şi transformarea acesteia în provincie imperială (106-271
d.Hr.) a condus la schimbări majore în viaţa economică, socială şi politică a geto-dacilor. Geto-dacii au continuat să rămână comunitatea etnică principală atât în teritoriile ocupate de romani, cât şi în cele libere. Ei au continuat să lucreze alături de coloniştii şi veteranii romani, care au fost aduşi în noua provincie imperială Dacia din toate ţinuturile Imperiului Roman.
Spiritul cuceritorilor, alături de hărnicia populaţiei locale, au contrbuit la dezvoltarea provinciei. Dacia a ajuns la un nivel ridicat de cultură materială şi spirituală. Procesul intens de romanizare a lăsat urme durabile asupra limbii poporului român, a numelui său, a conştiinţei şi culturii sale. Formarea poporului român are la bază două elemente fundamentale, şi anume geto-dacii şi romanii la care s-a adăugat un mic adaos slav.
Criza care a clătinat Imperiul Roman în secolul al III-lea, ca şi presiunea exercitată de populaţiile "barbare", l-au făcut pe împăratul Aurelian (270-275) să-şi retragă trupele, administraţia şi o parte a populaţiei din Dacia la sudul Dunării (271), unde se va forma provincia Dacia Aureliana. Totuşi, majoritatea populaţiei, formată din colonişti romani şi daci romanizaţi, a rămas şi a continuat să menţină relaţii strânse cu cei de la sudul Dunării. Aceste relaţii au fost într-adevăr foarte strânse, după cum atestă descoperirile arheologice din Transilvania (Alba-Iulia, Bratei), Oltenia, Muntenia (Sucidava, Romula, Câmpulung-Muscel) şi chiar din Moldova, ca şi monedele ce
s-au găsit pe întreg teritoriul românesc.
Procesul de romanizare s-a desfăşurat la nord de Dunărea şi după secolul al III-lea. Acesta s-a datorat în mare măsură şi credinţei creştine care a început să se răspândească din oraşele situate pe malul drept al cursul mijlocului si inferior al Dunarii.
Unii împăraţi romani, iar apoi unii suverani bizantini, străbătând teritoriile de la nordul Dunării, au reuşit, sub Constantin cel Mare (307-337), Valeus (364-378) şi Iustinian (527-565), să refacă parţial dominaţia romană
asupra fostei provincii a Daciei.
Valurile de "barbari" care au trecut peste teritoriul Daciei (goţii, hunii, avarii, slavii), au modificat organizarea social-politică a acesteia. Ca şi în alte părţi ale Europei, barbarii au distrus oraşele şi, în consecinţă, nucleul activităţilor economice s-a mutat dinspre oraşe către sate, fapt care a condus la un proces de ruralizare a întregii societă
Populaţia daco-romană s-a constituit în ceea ce istoricul român Nicolae Iorga numea "romanii populare" sau "romanii rurale". Locuitorii acestora au căpătat conştiinăa faptului că aparţin Imperiului Roman. ocupaţia lor principală era cultivarea pământului şi creşterea animalelor; originea lor romană este încă reflectată de limba română, în care principalele ocupaţii şi produse agricole sunt desemnate prin termeni de origine latină Etnogeneza poporului român s-a desăvârşit astfel până în secolul al VIII-lea.
